Documente

Informaţii generale

Scopurile reţelei

Aria tematică
Principii si informaţii de baza
Scopuri
Grupuri ţintă
Rezultate aşteptate la nivelul grupului ţintă
Activităţi
Ce noutăţi aduce reţeaua?

Informaţii generale

Factorii declanşatori ai dificultăţilor de învăţare

Conform teoriei "Modificabilităţii cognitive structurale" a lui R. Feuerstein şi a teoriei învăţării a lui Vygotski, principala cauză a dificultăţilor de învăţare şi a deficienţelor cognitive este de origine socio-culturală.

In concepţia lui R. Feuerstein, prezentată în teoria Teoria Experienţei de Învăţare Mediata (Mediated Learning Experiences, sau MLE, Feuerstein, 1991), factorii care declanşează tulburările funcţiilor cognitive pot fi distali (îndepărtaţi) sau proximali (apropiaţi).

Factorii declanşatori distali, pot fi:

• De origine endogena: tulburări la nivelul organelor sau de natura genetica (de ex. leziuni cerebrale sau Sindrom Down)
• De origine emoţionala
• De origine exogena: nivel socio-economic scăzut, sărăcie (este un fenomen cu caracter general, ca minorităţile naţionale sa ajungă într-un mediu de învăţământ dezavantajos pentru ele ca de ex. minoritatea maghiara din România, copiii rromi, imigranţii vest - europeni). Populaţia şcolilor speciale consta in proporţie de 80% din copii proveniţi din familii cu statut social-economic scăzut

Factorii declanşatori proximali sunt:

• Lipsa experienţelor adecvate de învăţare, care împiedică copilul să îşi formeze strategii adecvate de învăţare în vederea integrării sale în şcoală şi în societate. Dezvoltarea necorespunzătoare a sistemului nervos, având în vedere plasticitatea lui, nu conduce neapărat la tulburări ireversibile de învăţare, deci nu justifică excluderea unui copil din şcoala tradiţionala. Totuşi, mulţi copii cu tulburări chiar minore de dezvoltare ajung in scoli speciale, iar cauza acestei situaţii este sărăcia experienţelor lor de învăţare mediată.
• Situaţia socio-economică dezavantajoasă, care reduce substanţial calitatea stimulării necesare unui copil care trebuie să acumuleze cunoştinţe şi să înveţe să înveţe. (Vezi : "Cum sa participam la dezvoltarea capacităţilor de învăţare" - proiect INSIDE, şi "Cum sa dezvoltam potenţialul cognitiv al copiilor cu dificultăţi de învăţare" editat de L. Lebeer şi M. Roth, prin proiectul INSIDE, Comenius în limba română şi maghiară, 2001).

Reperele teoretice, psihologice şi pedagogice cele mai importante ale educaţiei incluzive

1. Teorii de mediere cognitivă: Teoria Experienţei de Învăţare Mediata (MLE) a lui R. Feuerstein, care oferă un bogat instrumentar de stimulare cognitivă cunoascut în literatura de specialitate ca Instrumental Enrichment (Îmbogăţire instrumentală); Teoria lui Vygotski - teoria scio-culturală a dezvoltării cognitive; Teoria lui Lipman privind programele de stimulare a copiilor ; Modelul de Predare Conceptuala (Basic Concept Teaching) al lui Nyborg; Învăţare cognitiva despre predarea informaţiilor, incluzând învăţarea modalităţilor de adunare si prelucrare a informaţiilor. Componentele emoţionale si motivaţionale ale procesului de învăţare sunt privite ca nişte componente naturale si facilitatoare. Atitudinea corecta a profesorului constituie un factor cheie al procesului de dezvoltare cognitiva.
2. Evaluarea (testarea) dinamică. Elaborarea unor procedee şi instrumente dinamice şi flexibile de evaluare, în locul concepţiei statice de evaluare prin intermediul coeficientului de inteligenţă (CI) si a testelor standard de performanta. Merita atenţie, in special teoria şi instrumentele din cadrul Diagnosticului Modificabilităţii Cognitive elaborat de R. Feuerstein şi echipa sa.
3. Incluziunea este facilitată de Intervenţiile Timpurii (Early Intervention) pentru facilitarea dezvoltării cognitive (senzoriale, verbale, noţionale) dar şi motorii a copiilor mici care prezintă întârzieri în dezvoltare. In acest fel se pot preveni întârzierile mai grave în dezvoltare şi creşte posibilitatea ca un copil cu nevoi speciale sa nu ajungă într-o scoală speciala.

Scopurile reţelei

 Aria tematică

Promovarea educaţiei cognitvie şi a celei incluzive

Educaţia incluzivă (după definiţia data de UNESCO): este un mod de educaţie adaptat la şi individualizat în funcţie de nevoile tuturor copiilor în cadrul grupurilor şi claselor echivalente ca vârstă, în care se regăsesc copii cu nevoi, capacităţi şi nivele de competenţă foarte diferite. Prin educaţia incluzivă este oferit suport - în cadrul şcolilor de masă şi al claselor normale - copiilor cu dificultăţi de învăţare, indiferent de originea lor socială sau de tulburările pe care le prezintă, acceptaţi alături de colegii lor "normali".

Educaţia cognitivă se referă la activitatea de stimulare a funcţiilor cognitive de bază, funcţii implicate în învăţarea şcolară, dar şi funcţii necesare învăţării abilităţilor soiale, motorii, artistice, emoţionale şi adaptative. Educaţia cognitivă are ca scop dezvoltarea capacităţii de învăţare a strategiilor de învăţare, în esenţă găsirea punctelor cheie prin care copiii învaţă să înveţe . De aici denumirea In -clues, adică a deţine cheile

Termenul de INCLUES include cuvântul includere, cu înţelesul corespunzător noţiunii de educaţie incluzivă, dar şi cel de Clues (engleză - chei) prin care se face referire la punctele cheie ale dezvoltării cogniţiei, prin educarea cognitivă.

 Principii si informaţii de baza

Nevoi

• Educaţia incluzivă este o mişcare mondiala bazata pe drepturile umane de bază,. Conform principiilor drepturilor omului, fiecare copil, indiferent de apartenenţa sa sau de nivelul de dezvoltare a capacităţilor sale, are dreptul la o educaţie de buna calitate, care să conducă în cel mai mare măsură la dezvoltarea capacităţilor sale cognitive şi de integrare socială. Diferenţierea şcolară pe baza apartenenţei la o anumita categorie socială sau a nivelului de dezvoltare individuală este nedreaptă si nu justifică excluderea din şcoala de masă. Al doilea argument care susţine necesitatea mişcării integraţioniste este acela că şcoala de masă este cea care asigură mediul, precum si nivelul de calitate cel mai propice învăţământului şi însuşirii aptitudinilor sociale şi cognitive. Pentru a uşura copiilor cu dificultăţi de asimilare integrarea in şcolile de masă, este necesar ca în aceste şcoli să se asigure o atmosferă mai primitoare şi de acceptare. Mişcarea educaţiei incluzive si introducerea strategiilor ei funcţionează in prezent la nivelul ordonanţelor oficiale si cu sprijinul Uniunii Europene (ordonanţele împotriva separatismului, Convenţia de la Maastricht, Amsterdam si Madrid).

• Chiar si in tarile in care educaţia incluzivă este introdusa prin lege (in Italia si Norvegia de 25 de ani, in Marea Britanie de 10 ani si in Olanda de curând), intre proiectele adoptate si rezultatele propriu zise este o mare prăpastie. La baza dificultăţilor stau lipsa formării cadrelor didactice pentru a oferi ajutor copiilor cu nevoi speciale, a organizării deficitare cu un număr prea mare de copii în şcoala de masă, precum si concepţiilor rigide ale cadrelor didactice şi ale unora dintre părinţii copiilor. În ţările în care conceptul educaţiei incluzive nu este cunoscut sau este puţin cunoscut şi este aplicat numai pe alocuri, dar şi în bună măsură în ţările Europei de Est (care insa învaţă si se adaptează repede la mai noile principii ale incluziunii), principalele probleme sunt de ordin material (de multe ori alocaţiile bugetare, subvenţiile de la stat pentru educaţia copiilor cu nevoi speciale, in loc sa fie folosite pentru dezvoltarea educaţiei incluzive, ajung tot la şcolile speciale).

• Pe de alta parte, in ţările dezvoltate exista necesitaţi urgente legate de aplicarea educaţiei incluzive. Adaptarea la tehnologiile noi care se schimba rapid si la dinamica sociala, necesită un nivel cognitiv superior. Fără un nivel minim de dezvoltare a capacităţlor cognitive, în lumea de astăzi este foarte grea orientarea si adaptarea, atât la tehnologiile mereu noi, cât si la latura economica si sociala a vieţii. In 1955, în "Scrisoarea albă, către o societate orientate spre cunoştinţe" Consiliul European a accentuat nevoia de modificare a sistemului educaţional si a stilurilor de însuşire a cunoştinţelor, astfel ca acestea sa contribuie la dezvoltarea capacităţii de gândire. Generaţia tânăra, in locul cunoştinţelor pasive, sa înveţe ce înseamnă gândirea autonomă, adaptarea optima. Aceasta tendinţă se poate ilustra foarte bine cu următoarea zicala: "daca cineva este înfometat si îi dai un peste i-ai asigurat hrana pentru o zi. Daca însă îl înveţi sa pescuiască, îi asiguri hrana pentru fiecare zi". Contrar acestor tendinţe, caracterul sistemului educaţional, în loc de a fi incluzivă, a rămas in continuare exclusiv.

• Datorita unui nivel mai redus al cerinţelor, de cinci ori mai mulţi copii cu nivel socio-economic redus faţă de cei cu nivel socio-economic crescut sânt înscrişi în şcolile ajutătoare speciale, în loc de şcolile generale. Astfel se creează un cerc vicios : performanţe şcolare slabe - loc de munca cu salarizare scăzută - perspective sociale slabe - nivel de viaţă scăzut - tensiuni în viaţa personală. Si totul se repetă in generaţia următoare. Tuturor acestor copii le-ar asigura posibilităţi mai bune şcoala generala unde un sistem educaţional mai atent, le-ar putea schimba soarta în bine. Dar pentru ca aceşti copii dezavantajaţi sa aibă loc in şcolile generale, trebuie să se producă schimbări majore atât la nivelul atitudinii corpului profesoral, cat si al sistemului educaţional, respectiv a metodelor de stimulare a dezvoltării si al psihodiagnozei.

• Pentru prevenirea declinului social ulterior nu este suficient ca aceşti copii sa fie menţinuţi in sistemul educaţional tradiţional pentru ca există pericolul dificultăţilor de adaptare la standardele ridicate si deci pericolul de eşec sau abandon şcolar. Pe lângă acceptarea copilului în şcoala de masă, trebuie asigurat un mediu educaţional corespunzător, suport si experienţe pozitive copilului cu dificultăţi de învăţare.

• O caracteristica speciala a acestor copii "in pericol de excludere" o constituie faptul ca posibilităţile lor nu sunt în concordanta cu nivelul obişnuit al aşteptărilor faţă de copii. Ei nu se adaptează cu uşurinţă si nu pot obţine cu succese in cadrul sistemului educaţional tradiţional. (Nu reuşesc la examenele de capacitate sau bacalaureat, nu reuşesc sa obţină diplome). În spatele acestor probleme, stă desigur si nivelul lor ineficient de funcţionare a proceselor cognitive, agravat de faptul că nici in cadrul familiei si nici in şcoală, ei nu beneficiază de o stimulare cognitivă corespunzătoare. Deficitul cognitiv apărut în urma educaţiei necorespunzătoare este totuşi reversibil şi poate fi compensat chiar si in cazul unor tulburări organice, cu condiţia ca potenţialul copilului sa fie activat in mod corespunzător.

• Toate aceste corecturi se pot realiza in cadrul şcolii de masă şi al familiei, cu ajutorul programelor de dezvoltare cognitivă.

• In special la generaţia tânăra se poate observa nivelul foarte scăzut al gândirii critice (analitica) care are ca urmare o gândire îngusta, tendenţioasă sau politic-extremista. Este deci necesar sa se intervină pentru stimularea gândirii autonome a tineretului si a elevilor astfel ca aceştia să nu mai accepte nimic fără a analiza şi a înţelege totul in profunzime. Trebuie formată la ei capacitatea gândirii critice care ar trebuii să devină un proces natural, ca o aptitudine. Aceleaşi lucru este valabil şi în privinţa necesităţilor sociale: trebuie dezvoltată sensibilitatea către valorile sociale, modul de gândire democratic, toleranţa, empatia, stima reciproca, acceptarea punctelor de vedere diferite al celuilalt. Şcolile incluzive vor crea un mediu mai uman si mai prietenos, stimulând dezvoltarea acestor aptitudini si capacităţi.

• O alta greutate este legata de diagnosticarea copiilor. Atâta timp cât procedurile si criteriile de selecţie (diferitele examene de capacitate, procedee de testare) vor fi raportate la valori standard, este posibil ca aceşti copii sa rămână in afara şcolilor.

Puncte de pornire

• Mai mulţi dintre partenerii noştri au lucrat in cadrul unor programe de dezvoltare si de integrare la nivel european (Helios II, Leonardo, Comenius, Equal opportunities) sau au avut posibilitatea de a se întâlni la conferinţe. Câţiva dintre colegii noştri au reuşit dezvoltarea independentă a unor programe, experimente sau metode proprii. Patru dintre ei au dezvoltat in cadrul programului Comenius, programul Project INSIDE (57174-cp-3-2000-1-NO-COMENIUS-C312) (www.sclm.ua.ac.be) care a permis dezvoltarea unor materiale si metode noi, creative, cu scopul de a oferi ajutor cadrelor didactice pentru includerea copiilor cu nevoi speciale în şcoala de masă. Un scop comun al acestui parteneriat este de a asigura transmiterea experienţei şi a punctelor de vedere privind educaţia cognitivă, astfel ca incluziunea să se desfăşoare în legătură strânsa cu dezvoltarea cognitivă şi cu antrenarea participării profesorilor. In caz contrar, incluziunea va rămâne la nivelul unui concept fără conţinut si rezultatele aşteptate nu se vor arăta. Combinând educaţia incluzivă cu metodologia dezvoltării cognitive vom putea oferi mai multe oportunităţi educative celor care sunt trataţi de către societate prin excludere (cei cu dizabilităţi, dificultăţi de învăţare, minorităţi sociale sau etnice sau cei cu capacităţi educaţionale scăzute). Pe lângă ajutorul oferit prin educaţia cognitivă copiii au nevoie de o reţea de suport, care să faciliteze o mai bună funcţionare individuală. Grupul nostru şi alţi colegi au produs diverse materiale privind educaţia cognitiva si metodologia incluzivă, dar ele au nevoie de un forum pentru a fi implantate. Reţeaua de faţă doreşte să devină un astfel de forum.

 Scopuri

• Construirea unei reţele între cei care consideră educaţia cognitivă ca fiind importantă, au experienţă în acest domeniu şi recunosc necesitatea schimbării în sistemele de învăţământ.

• Schimbarea atitudinii profesorilor şi metodelor de predare. Scopul final al proiectului este aprofundarea conştiinţelor profesorilor şi a celor care lucrează în domeniul învăţământului, în primul rând referitor la potenţialităţile ascunse ale copiilor. Avem ca scop este recunoaşterea de către profesori a consecinţelor excluziunii asupra dezvoltării copiilor dar şi a recunoaşterii propriilor talente de mediatori ai învăţării.

• Metodele de învăţământ cognitiv şi strategiile incluzive trebuiesc încadrate în practica educaţională a ţărilor participante. Accentul trebuie să fie pe dezvoltarea capacităţilor mentale ale copiilor, care constituie condiţia premergătoarea a autonomiei, a independenţei şi a capacităţii lor de învăţare. Scopul profesorilor trebuie să fie dezvoltarea la maxim a capacităţilor cognitive, sociale, motrice, artistice, afective ale copiilor, permiţând astfel adaptarea eficientă în societate.

• Reforma învăţământului, a programelor şcolare, a pregătirii profesorilor, încadrarea metodelor de educaţie incluzivă şi cognitivă în aceste nivele.

• Schimb de experienţă între participanţii la această reţea, prin organizarea de seminarii şi conferinţe în diversele ţări partenere.

• Promovarea metodelor, materialelor, instrumentelor incluzive şi cognitive (în special a celor existente în cadrul proiectelor EU, de ex. proiectul INSIDE.

• Promovarea ideilor psihopedagogiei moderne, de ex. A celei bazate pe teoria inteligenţei multiple, conform căreia inteligenţa este compusă nu numai din aptitudini logice, matematice şi verbale, ci şi din aptitudini artistice, interpersonale şi alte talente.

 Grupuri ţintă

Grupuri ţintă directe:

• Cadrele didactice din învăţământul general (educatori de grădiniţă, învăţători, profesori)
• Pshihopedagogi (în special cei care lucrează cu copii cu probleme de învăţare)
• Personalul din domeniul reabilitării (în primul rând cei care lucrează cu copii cu deficienţe cognitive, senzoriale, motrice)
• Psihologi şcolari
• Directori şcolari
• Inspectori şcolari
• Consilieri educativi
• Formatorii profesorilor
• Persoane din forurile de decizie şi legislative din învăţământ
• Părinţii copiilor cu nevoi speciale.

Grupul ţintă este, în mod necesar, foarte larg: educaţia incluzivă şi activarea cognitivă pot avea succes doar intr-un context social larg, care înţelege şi permite colaborarea. Pentru efectuarea schimbărilor şi pentru realizarea scopurilor propuse: incluziunea şi dezvoltarea optimă, este necesar o strânsă colaborarea între părţile participante: copii, învăţători şi profesori, autorităţi, comunitate şi factori legislatori. O schimbare de lege fără schimbarea atitudinilor profesorilor nu produce nici o schimbare (de ex. Italia). În mod asemănător, fără o bază legislativa adecvată, schimbarea atitudinii profesorilor nu va aduce schimbarea dorită (de ex. Belgia). Asigurarea metodelor şi a mediului de învăţământ optim nu este de ajuns până când psihologii şcolari, în loc să acorde ajutor profesorilor în depistarea potenţialului cognitiv al copiilor, categorizează elevii pe baza rezultatelor testelor psihometrice standard. Deci pentru încadrarea copilului cu dificultăţi de învăţare în şcoala generală, este necesară o intervenţie multinivelară: psihologi, psihopedagogi, cadre didactice, părinţi şi legiuitori .

Grupul de lucru INCLUES are ca scop dezvoltarea capacităţilor cognitive a acestor copii şi încadrarea lor în şcoala generală. Este de menţionat că proiectul se bazează pe grupuri cuprinzătoare din punct de vedere calitativ şi nu din punct de vedere cantitativ. În concluzie, grupul ţintă este format din profesori, psihologi, psihopedagogi, şi alte grupuri profesionale al căror activitate poate asigura incluziunea acestor copii şi poate asigurarea bazele legale ale acestui proces.

Grupuri ţintă indirecte:

Din punct de vedere al programului, grupul ţintă indirect, este format prin munca profesorilor şi constă din elevii cu dificultăţi de învăţare, indiferent de originea acestuia. Acest grup de ţintă are proporţii mari. Datele arată, că numărul copiilor cu dificultăţi de învăţare dintr-o clasă depăşeşte 10-20%. În marea majoritate a cazurilor performanţa slabă a acestor copii nu este cauzat de capacităţile cognitive slabe. În cadrul şcolilor speciale, unde această proporţie este mai mare, 80% dintre copii au dificultăţi de învăţare, având performanţe slabe faţă de standarde. Aceşti copii de multe ori saturându-se de problemele legate de învăţare, părăsesc şcoala, fapt care îngreunează găsire unui loc de muncă. Programele de dezvoltare incluzive şi cognitive se adresează în special copiilor, care sunt „diferiţi”, care nu se încadrează în categoria celor „normali”, dar de fapt se adresează fiecărui copil, atât celor cu dificultăţi de învăţare cât şi celor talentaţi – a învăţa să gândească este nevoia fiecărui copil. Aceasta de obicei nu este un proces spontan. Educaţia incluzivă nu oferă doar un pachet de metode pentru specialişti, ci un nou mod de gândire în legătură cu capacităţile de învăţare a copiilor.

 Rezultate aşteptate la nivelul grupului ţintă

• Atitudinea prea directivă, orientată spre produs şi spre performanţă a celor care lucrează în sistemul educaţional general (educatori, învăţători, profesori) va fi schimbată în atitudine orientată spre proces, spre mediere şi spre un stil de învăţare individualizat. Prin extinderea perspectivei educaţiei cognitive, profesorii vor fi capabili să utilizeze în mod flexibil mijloacele şi materialele, vor putea mobiliza elevii în scopul dezvoltării gândirii individuale şi a potenţialului cognitiv, iar programa de învăţământ va putea fi modificată conform necesităţilor.
• Psihopedagogii - în special cei care lucrează cu minorii cu dificultăţi de învăţare – prin metodele şi instrumentele care stau la dispoziţia lor, vor avea un efect stimulativ asupra procesului de învăţare – modul de gândire incluzivă şi dezvoltarea cognitivă este parte a programului lor.
• Cei care lucrează în domeniul reabilitării, (cei care lucrează cu copii cu deficienţe cognitive, motrice, senzoriale) vor pune mai mare accent pe dezvoltarea cognitivă. Vor cunoaşte terapia şi elementele procesului de învăţare, vor dobândi capacităţi de diagnostizare. Nu se vor strădui doar la corectarea deficienţelor ci vor recunoaşte şi vor valorifica în mod creativ aptitudinile copiilor în cursul procesului de învăţare.
• Conducerea şcolilor: Partenerii, vor introduce în fiecare ţară participantă în minim două şcoli pachetul de programă al educaţiei incluzive, respectiv metodele de mediere cognitive, şi vor monitoriza procesul şi funcţionarea acestuia. În şcoli vor înfăptui un climat educativ pozitiv în special pentru cei cu greutăţi şcolare. Vor facilita organizarea diverselor programe.
• Psihologii şcolari: pentru pregătirea eficientă, vor atenţiona diferitele organizaţii psihologice si revistele de specialitate în legătură cu problema integrării copiilor cu dificultăţi de învăţare şi vor avea grijă, ca reprezentanţii organizaţiilor relevante să fie prezenţi la diferitele întruniri ale INCLUES. Rezultatul va fi o conştientizare mai accentuată a problematicii dificultăţilor de învăţare, cum ar fi conştientizarea efectelor negative ale utilizării testelor standarde IQ ţi a altor teste de capacitate (cum ar fi delimitările posibilităţilor copiilor din cauza rezultatelor acestor teste). Dacă numai doi psihologi participă la o formare privind diagnoza dinamică, şi ulterior aplică cele însuşite in cadrul muncii lor, sute de copii pot ajunge în condiţii de învăţare corespunzătoare.
• Consilieri şcolari (psihopedagogi, coordonatori educaţionali), care au participat la programe scurte de educaţie cognitivă – în acest caz scopul este însuşirea tehnicilor propriu zise de educaţie cognitivă şi diagnostic dinamic. Scopul este transmiterea modului de gândire incluzivă şi de a face cunoscute instrumentele de bază ale dezvoltării cognitive de către cei căror nu cunosc aceste metode.
• Partenerii INCLUES: ca urmare a muncii partenerilor INCLUES, viitorii profesori vor însuşi noţiunile şi metodele dezvoltării cognitive, în cel puţin câte o instituţie din fiecare ţară participantă.
• Organe legislative: cel puţin câte doi profesionişti din organele legislative (organe de stat, organe locale, ministerul învăţământului) din fiecare ţară participantă vor fi implicaţi în programele de diseminare a educaţiei cognitive: de ex. prin invitaţii la conferinţele şi seminariile regionale. Se va urmări modificarea alocaţiilor bugetare: o parte a bugetului alocat învăţământului special va fi realocat învăţământului incluziv. În acelaşi timp, avem ca scop modificarea regulilor, sensibilizarea instituţiilor de învăţământ ca să fi mai flexibili faţă de educaţia incluzivă, oferind o înţelegere mai buna integrării copiilor. Întelegerea mai buna a copiilor cu dificultăţi de învăţare în câte o şcoală/ţară la fiecare partener ar însemna o schimbare pozitiva in viata a sute de copii şi familiile lor.

 Activităţi

1. Forum, revistă pe Internet
2. Colectarea şi împărţirea experienţelor între parteneri
3. Colectarea şi distribuirea materialelor metodelor, portofoliilor legate de educaţia incluzivă
4. Organizarea seminariilor regionale şi internaţionale
5. Promovarea şi organizarea atelierelor locale
6. Monitorizarea activităţilor
7. Traducerea (în limba maghiară, română, şi în limbi de circulaţie internaţională) şi distribuirea materialelor legate de educaţia incluzivă şi cognitivă.
8. Organizarea periodică a şedinţelor
9. Redactarea, publicarea articolelor, studiilor, cărţilor legate de această temă
10. Colaborare cu factorii legiuitori locali şi internaţionali

 Ce noutăţi aduce reţeaua?

• Educaţia cu caracter incluziv încă nu are practică generală. Până când nu este reglementată prin lege, până când nu are alocaţii bugetare, până când nu este încadrat în programa instituţiilor de învăţământ superior poate fi considerată o noutate. Din păcate această practică există doar ca formă şi în ţările în care educaţia incluzivă este bine cunoscută: copilul este transferat dintr-o şcoală specială într-una generală, dar nu este asigurat suportul şi mediul necesar. În acest caz creste senzaţia de excludere a copilului, de aceea acest proces nu se poate numi educaţie incluzivă.
• Educaţia incluzivă adevărată nu este încă îndeajuns mediatizată nici în ţările vest europene. Ea încă este considerată o noutate în şcolile unde este practicată, de fapt constă în încercări individuale ale câtorva profesori. Câteva şcoli speciale utilizează strategiile de dezvoltare cognitivă, dar aceasta nu este o metodă bine cunoscută în şcolile generale.
• Combinaţia educaţiei incluzive şi a dezvoltării cognitive poate fi considerată o noutate. După acest principiu, educaţia cognitivă dezvoltă progresul copiilor în domeniul învăţăturii şi autonomia lor, permiţând astfel integrarea (asigurată de medierea din partea profesorilor).
• Alte metode de educaţie au câte un grup de ţintă bine delimitat – caz în care avantajele se referă doar la grupa respectivă. Pe baza strategiei din programul nostru, experienţele câştigate în domeniul educaţiei speciale pot fi transferate cu uşurinţă către educaţia de masă şi invers. De avantajele educaţiei cognitive pot beneficia atât copiii cu intelect normal, cât şi copiii dezavantajaţi social şi cultural ca de ex. copiii romi, cât cei cu situaţie materială precară, sau cei cu nevoi speciale.
• Expresia „a învăţa să înveţi este bine cunoscută”. Noutatea este operaţionalizarea şi punerea în practică a acestui concept. În acest program sunt utilizate în mod conştient metodele, principiile care sunt eficiente în cursul integrării sociale a copiilor. Diagnosticul dinamic (contrar testelor standard) este o metodă psihologică nouă de evaluare a potenţialului intelectual. Descoperirea potenţialului ascuns al copiilor este cheia către o educaţie incluzivă, în sensul că evaluarea nu este un scop în sine, un "produs final", ci asigură cunoaşterea aprofundată a funcţiilor psihice şi dezvăluie proprietăţile ascunse şi posibilităţile de dezvoltare ale acestora.